Si iar ne-a dat la TV

Noua noastra prietena este Gabriela Roman, cea care realizeaza pe NCN emisiunea Afaceri locale. Ei trebuie sa ii multumim pentru amabilitatea cu care ne-a prezentat, si nu uitati, ei au si o publicatie, Ziar de Cluj, in principal despre stiri locale.

Prajitura lui Ovidiu

A fost odata… Iar a doua oara n-a mai fost. Asta e! Dar, o data, a fost sa fie si Prajitura lui Ovidiu. Era mare si rotunda si buna-buna, de ti se topea in gura, nu alta. Si mai era o prajitura, cu nuca si cioco si caramel si alune si migdale pe saturate, si ii zicea “Sonia”. Si asta era grozava. Dar lui Ovidiu tot prajitura “lui” ii placea. ca… ce sa vezi, coincidenta, se numea exact ca si el…

Prajitura lui Ovidiu

Si, uite-asa treceau zilele, iar Ovidiu tot venea si isi cauta prajitura, dar tot de “Sonia” dadea. De la o vreme devenise nitel nelinistit si chiar agitat si aproape ca nu trecea zi fara sa se gindeasca la prajitura lui.

Acu, ce sa vezi? Intr-o zi, mare zizanie prin oras, toata lumea vorbea de Bienala de arhitectura. Ovidiu, banuia el ca tot se va afla o masa intinsa pe acolo, iar daca asa va fi, iar bunatatile se vor insira cuminti pe tavi, de ce n-ar exista si prajitura lui pe masa? Asa incit, isi facu timp si de cu buna dimineata incepu sa dea tircoale in jurul cladirii. La Conti nu era inca mare agitatie. Insa el era pregatit. Simtea ca poate astepta oricit. Si ca merita.

A fost sau n-a fost? Asta e intrebarea. Ursuletul Francisc pregati rind pe rind ciocolatele, islere, turtite dulci cu miere, toate cele trebuincioase.

N-o sa-ti vina sa crezi! Vei ramine stupefiat! Ce a gasit Ovidiu la Conti. Vezi video.

Deci, ca sa n-o mai lungim, Prajitura Ovidiu nu o s-o gasiti decit la Café Francesca. E unica. Si nici chiar Ovidiu nu o gaseste intotdeauna… Sint altii muuuult mai rapizi decit el 🙂

Si totusi, uneori chiar prinde cite o felie. Iata o imagine document:

Ovidiu si farfuria goala

De la Unchiu’ Tom la presedintele Jefferson Davis sau dinspre Sudul insorit catre Nordul hamesit

Cind am fost mic, pentru ca am fost si mai mic, visul meu era sa ma fac sclav cind voi ajunge mare. De vina era Unchiu’ Tom. Nu al meu, al Harriettei. Acu’, Harriet Beecher Stowe era o hidosenie de muiere si abia editiile din zilele noastre i-au mai retusat nitel infatisarea ca sa nu-i sperie pe copii. Pe vremea mea, insa, cartea mai continea imaginea terifianta a scriitoarei. Pe scurt, concluzia cartii – in opinia mea de atunci – a fost ca viata de sclav nu e tocmai de lepadat. Tot ce trebuia sa faci era sa sari in apa, sa salvezi fetita si de-acolo incepind se declansa o adevarata avalansa de lapte, miere si dragoste greu de refuzat. Practic, cea mai rapida cale spre o viata imbesugata si fara de griji.

Asa ar fi aratat viata mea 🙂

Oricum, fata de Tom Sawyer care vopsea gardul, mohicanii care te scalpau, mizeria lui Tom Canty, prostioarele lui Till Eulenspiegel ori sinistrele povesti sovietice cu iepuri si betivani, Unchiul Tom stralucea ca o nestemata. Mult a mai durat pina ce m-au convins ca a fi sclav nu e cea mai buna idee. Desi…

Si mari, si fenomenale! Tu cit timp pierzi zilnic cu linzerele noastre?

This gallery contains 3 photos.

Abia daca incap sase bucati pe o tava! In mod ciudat, NIMENI nu a intrebat pina acum de ce nu se taie mai marunt, de ce e asa de multa umplutura sau cit de grobieni ne credeti ca sa mincam … Continue reading →

Rate this: